Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cea mai modernă școală specială din România costă 3,8 milioane euro

Noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI), situat pe str. Aviator Bădescu și edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, se apropie de finalizare.

Stadiul fizic al investiției de la unitatea de învățământ de la Cluj-Napoca este acum de 85%.

Noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI), situat pe str. Aviator Bădescu și edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, se apropie de finalizare. Valoarea lucrărilor este de 16 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

„Urmărim îndeaproape stadiul lucrărilor la acest obiectiv de investiții, astfel încât elevii și cadrele didactice să își desfășoare activitatea într-un sediu ultramodern, în cel mai scurt timp posibil. Odată finalizat acest proiect, Clujul va deveni un etalon în domeniul infrastructurii educaționale speciale, unitatea școlară beneficiind, astfel, de dotări unice la nivel național”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Tronsonul 1 din corpul nou al CSEI, cu un regim de înălțime cu două etaje, care va cuprinde spațiile administrative și medicale, este realizat în proporție de 100% pe partea de structură și de zidărie. Instalațiile electrice, de incendiu și cele sanitare, în proporție de 95%, iar cele termice de 100%.

Partea arhitecturală este executată în proporție de 95%, tâmplăriile exterioare și interioare sunt montate în totalitate, covorul PVC este realizat 100%, termosistemul având un grad de realizare de 85%, inclusiv fațada ventilată cu plăci HPL. În ceea ce privește tronsonul 2 cu regim de înălțime de trei etaje în care vor funcționa 32 de săli de clasă, laboratoare și cabinete de terapie, spațiile adiacente și grupurile sanitare, acesta este concretizat în procent de 100% pe partea de structură și zidărie.

Grădină senzorială pe acoperiș

Instalațiile electrice și de incendiu sunt aproape finalizate, stadiul fizic fiind de 90%, cele sanitare în proporție de 90%, iar cele termice în proporție de 80%. Partea arhitecturală este materializată de 90%, iar tâmplăriile exterioare și interioare sunt montate în procent de 95%. Termosistemul este realizat în totalitate, iar fațada ventilată cu plăci HPL, în proporție de 95%.

Pentru partea de echipamente sunt efectuate montajul liftului, panouri solare, modul de pompare instalație solară, tablou automatizare solară, separatorul de hidrocarburi, cazane, vase de expansiune. Cel de-al treilea tronson, format din un etaj și compus din blocul alimentar – bucătărie și sala de mese, precum și din spațiile pentru activități sportive, kinetoterapie, este realizat 100% pe partea de structură și zidărie.

Instalațiile electrice și de incendiu sunt realizare de 95%, cele sanitare în proporție de 90%. Partea arhitecturală este executată 90% cu tencuieli interioare, glet și lavabil, tâmplăriile exterioare și interioare au fost montate complet, termosistemul și fațada ventilată cu plăci HPL, realizate integral.

Noul sediu al CSEI va dispune și de o grădină senzorială amplasată pe acoperiș, de un spațiu special destinat hidroterapiei, precum și de amenajarea unui loc de joacă și pentru activități în aer liber.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
zacaria sibiu

Zacaria, premiu pentru dedicare & creativitate la Voices of Business Awards Sibiu 2023

Articolul următor
L-am primit pe Florin Spătaru, ministrul economiei din România, la sediul nostru Eckerle din Cluj-Napoca.

Manageri din grupul Eckerle, la sfat cu ministrul român al economiei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share