Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Autostrada Transilvania, poveste fără sfârșit

Asociația Pro Infrastructură a realizat o recapitulare de vară pe Autostrada Transilvania (A3), în care arată stadiul "poveștilor interminabile" dintre Târgu Mureș și Oradea.
Constructorii Strabag și Erbașu au contestat rezultatul licitației pentru tronsonul Chiribiș – Biharia | Foto: API

Asociația Pro Infrastructură (API) a realizat o recapitulare de vară pe Autostrada Transilvania (A3), în care arată stadiul poveștilor interminabile dintre Târgu Mureș și Oradea.

Chețani – Câmpia Turzii

Strabag și Geiger trag tare pentru a stabili un record național: inaugurarea unei bucăți de A3 cu opt luni înainte de termen, în decembrie 2023. Încă sunt în grafic, dar mai au un munte de muncă și vremea tomnatică trebuie să țină cu ei și cu noi.

Asociația Pro Infrastructură (API) a realizat o recapitulare de vară pe Autostrada Transilvania (A3), în care arată stadiul poveștilor interminabile dintre Târgu Mureș și Oradea.

Nădășelu – Zimbor

UMB se apropie de 60% progres fizic, dar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) tergiversează lansarea licitației soluțiilor de la Nădășelu și Topa Mică, după 18 luni de dezbateri și scărpinat în cap. Nu vă faceți planuri pentru 2024, termenul revizuit este iulie 2025!

Zimbor – Poarta Sălajului

Cei de la UMB lucrează și aici, unde au ajuns la 27%. De curând au început să bibilească la dealul Zimbor cu-ale lui 15 berme (întărituri pentru consolidarea unui taluz, făcute din pământul rezultat prin săparea șanțului, n. red.).

Dacă soluția ține și versantul stă locului, putem circula în vara lui 2025. Este practic imposibil să se respecte actualul termen contractual, august 2024, oricum probabil va fi extins. Plus că fără nodul Românași, aflat separat în proiectare, tronsonul este “muzeu”.

Poarta Sălajului – Nușfalău

Cei 41 km care includ Tunelul Meseș (3 km) au fost scoși din nou la licitație în 9 februarie, fără ca oficialii CNAIR să învețe ceva din catastrofele anterioare. Au răspuns cererilor de clarificare cu același “sictir” consacrat. Sătui de inepții și de lipsa de asumare a oricărei răspunderi, constructorii contestă din ce în ce mai des în această etapă a procedurii.

Așa au făcut și turcii de la Ictaș. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor le-a dat dreptate, scriind negru pe alb în decizia de admitere a contestației: “Autoritatea contractantă nu s-a achitat de obligația de a răspunde în mod clar, complet și fără ambiguități întrebărilor primite”.

Așa că procedura de achiziție este suspendată până când iresponsabilii CNAIR vor binevoi să dispună măsuri de remediere sau să răspundă omenește și profesionist la cererile de clarificare. Urmează depunerea ofertelor… cândva.

Asociația Pro Infrastructură (API) a realizat o recapitulare de vară pe Autostrada Transilvania (A3), în care arată stadiul poveștilor interminabile dintre Târgu Mureș și Oradea.

Nușfalău – Suplacu de Barcău

Nurol este aproape gata cu minilotul de 13 km. Dar CNAIR nu cu descărcarea temporară la sud de Suplacu. Abia acum se fac exproprierile suplimentare necesare, deși noi îi “pistonăm” public de mai bine de un an ca să rezolve situația. Măcar câteva luni, până în toamnă, “pupăm” un nou frumos muzeu de autostradă în loc să circulăm pe el.

Suplacu de Barcău – Chiribiș

După anularea precedentei în 26 iulie 2022, CNAIR a pornit a patra licitație pe acest sector blestemat în 6 ianuarie 2023. În 12 iunie 2023, s-au depus cinci oferte: Construcții Erbașu (România), Duna (Ungaria), Makyol (Turcia), Nurol (Turcia) și Precon – Citadina (tot grupul Selina, în alte haine de influență). Un fel de liga secundă locală, fără “granzii” serioși și puternici. Doamne-ajută!

Chiribiș – Biharia

Celălalt lot blestemat. Aici avem “doar” a treia licitație, lansată în 18 august 2022, cu oferte depuse în 1 martie 2023. Joia trecută s-a desemnat câștigătorul… de vise rele: Precon – Citadina, aceeași Mărie Selina, cu altă pălărie.

Dar stați, avem confirmarea că atât Strabag (locul 2), cât și Construcții Erbașu (descalificată) au contestat. Din informațiile noastre, maghiarii de la Duna nu au făcut încă acest lucru, deși sunt pe locul 3.

Clasamentul: câștigătorul are ofertă de 785 de milioane de de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, pe locul 2 sunt austriecii, cu 845 de milioane, iar pe 3, vecinii de la Vest cu 848 de milioane. Valoare estimată: 878 de milioane. Așteptăm decizia CNSC care probabil va veni în 30-60 de zile.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj-Napoca – Borș, lungimea sa fiind de 584 km.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

International Alexander a transformat Academia Stelei la standarde europene

Articolul următor
Cea mai mare misiune economică din Japonia găzduită vreodată în România a avut loc la Cluj, cu prilejul Forumului de Inovare Româno-Japonez (FIRJ) „TechCo for a Digital Sunrise”.

Soarele răsare de la Cluj. Investitorii japonezi au descins sub Feleac

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share