Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apare o nouă fabrică de lactate în Bistrița-Năsăud

sursă foto: Depositphotos

Inițiativa privată se va concretiza printr-o asociere din comuna bistrițeană Zagra.

Trei familii din comuna Zagra s-au asociat într-o cooperativă și deschid o unitate de prelucrare a laptelui, conform Bistrița Business. Cooperativa Agricolă Haiducii Țibleșului, cu sediul în Suplai (comuna Zagra) investește 3,6 milioane lei într-un centru de prelucrare a laptelui, urmând să scoată pe piață lapte pentru consum, caș și cașcaval sub brand propriu.

Proiectul din Zagra este concretizat în cea mai mare parte prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR0, suma nerambursabilă primită fiind de 3,3 milioane de lei. Cei șase membri ai cooperativei (familiile Bujor, Macra și Dîmbu) pornesc la drum cu un efectiv de 78 de vaci, pe care le dețin deja.

Aceștia  își propun să ajungă la peste 100 de capete în următorii cinci ani. Fabrica din Zagra, pe care în urma licitației o va construi firma Green Full Construct, va avea o capacitate de prelucrare de 2.500 litri de lapte pe zi. În primul an, fermierii vor prelucra zilnic 1.400 de litru, adică în jur de 500.000 de litri anual.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
În zona Galeriilor Meseș sunt acum lucrări importante pentru transformarea acesteia așa încât să fie adusă și din punct de vedere practic și estetic în acord cu peisajul de ansamblu ce rezultă din modernizarea întregului centru al Zalăului.

Zona Galeriilor Meseș intră în modernizare

Articolul următor
"Au început lucrările la obiectivul Park & Ride din zona aeroportului, investiție de peste 14,5 milioane euro de la bugetul local.

TCI demarează lucrările la Park & Ride-ul de la Aeroportul Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share