Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Adăpostul Grivei și-a mărit capacitatea

Adăpostul Grivei din Oradea a trecut, în ultimul an, prin mai multe modificări organizatorice, dar și lucrări de investiții menite să-i mărească capacitatea. În urma acestor investiții, serviciul a fost reautorizat în luna iunie, de către Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) Bihor, la o capacitate de 200 de câini, față de 150 câți puteau fi adăpostiți înainte.

Investiții

De la începutul anului 2023, Administrația Domeniului Public (ADP) Oradea a derulat la Adăpostul Grivei mai multe lucrări de investiții. Scopul acestor lucrări a fost mărirea capacității spațiului de preluare și cazare a câinilor fără stăpân în urma protocolului privind preluarea din patru centre de pe raza județului Bihor.

Cele mai importante lucrări au vizat amenajarea zonei de preluare a câinilor care ajung în Adăpostul Grivei, zonă care a fost împărțită în 3 țarcuri izolatoare. În toate țarcurile izolatoare a fost turnat beton, s-au montat rigole de scurgere în canalizare și s-au introdus cuști în fiecare boxă. Țarcurile au fost acoperite cu tablă și îngrădite astfel încât câinii să fie protejați de intemperii.

Cât privește țarcurile pentru cazare, acestea au fost reamenajate, astfel încât câinii să poată fi repartizați în funcție de talie și agresivitate. Astfel, dacă până la începerea lucrărilor, existau 13 țarcuri, în prezent există 28 de țarcuri, în toate acestea fiind montate cuști noi.

„În urma acestor lucrări, în luna iunie 2023, Direcția Sanitar-Veterinară Bihor a reautorizat Adăpostul Grivei la o capacitate de 200 de câini, față de 150 câți puteau fi adăpostiți înainte. De asemenea, Adăpostul a fost dotat cu două mașini moderne de transport, cu care sunt ridicați câinii fără stăpân de pe raza municipiului Oradea și din localitățile aflate în Zona Metropolitană. În baza protocolului încheiat cu Consiliul Județean Bihor, preluăm câini și din centrele de colectare Aleșd, Beiuș, Marghita, cel din Salonta fiind în curs de organizare”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.

Valoarea investițiilor derulate de ADP Oradea la Adăpostul Grivei se ridică la aproximativ 210.000 lei. Cheltuielile lunare de întreținere se ridică la aproximativ 100.000 de lei pe lună.

 

Cipare și sterilizare

Problema gestionării câinilor fără stăpân este complexă și necesită un efort conjugat din partea administrațiilor publice locale.

„Ar trebui derulate campanii de cipare și sterilizare în fiecare unitate administrative-teritorială. Avantajele acestor campanii ar fi reducerea numărului câinilor fără stăpân și a înmulțirii necontrolate a acestora, pe de o parte, și identificarea proprietarilor câinilor abandonați și tragerea lor la răspundere, pe de altă parte. Indiferent cât de bine este organizată activitatea de capturare nu va fi eficientă fără aceste campanii de microcipare și sterilizare, deoarece nu putem colecta pe măsura înmulțirii câinilor. Mai mult, costurile cu întreținerea, eutanasierea etc. sunt mult mai mari decât costurile cu ciparea/sterilizarea”, menționează Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.

Adăpostul Grivei este situat în Oradea, pe str. Corneliu Baba, nr. 19.

Programul de relații cu publicul este de luni până vineri, între orele 8-16, interval în care pot fi depuse cereri de adopție, revendicare sau orice alte documente. După ora 16, nu pot fi depuse cereri/alte documente.

Programul de vizitare și alegere a câinilor pentru adopție este de luni până vineri, între orele 10-18, și sâmbăta, între orele 10-14.

La Adăpostul Grivei, în fiecare zi de sâmbătă, între orele 10-14, are loc „Târgul de adopții”. Duminica și în zilele de sărbători legale, Adăpostul nu are program de relații cu publicul și nici de vizitare.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Guvernul va putea aproba un schimb de terenuri dintre Primăria Sibiu și MApN, pentru proiectul „Zonă de agrement, sport, educație, cultură sau sănătate”

Articolul următor
Municipiul Cluj-Napoca a primit titlul de EU Mission Label - Climate Neutral & Smart City în prezența comisarului european Maria Sefcovic, vicepreședinte al Comisiei Europene (CE).

Clujul a primit eticheta verde europeană

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share