Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fotbal și instalații. Academia Viitorul, în parteneriat cu un grup din Hong Kong

Academia de Fotbal Viitorul (AFV) a primit o delegație formată din membrii Frickley Athletic Football Club Academy (John Powney, Mark Studd, Dominic Sesay), alături de Dean Jepson - European Managing Director al Salus Controls.
Managerii cluburilor au dezbătut modalitatea de organizare a academiilor din cele două țări | Foto: AFV Cluj

Clubul clujean a anunțat un parteneriat cu producătorul de aparatură de control Salus, din grupul Computime, care îi va permite extinderea activității în Vestul Europei.

Academia de Fotbal Viitorul (AFV) a primit o delegație formată din membrii Frickley Athletic Football Club Academy (John Powney, Mark Studd, Dominic Sesay), alături de Dean Jepson – European Managing Director al Salus Controls.

Aceștia au abordat subiecte precum ideologia celor două cluburi, strategia tehnică, modalitatea de organizare a academiilor, antrenamentele și meciurile, implicarea părinților și sportivilor în buna desfășurare a organizațiilor.

Academia de Fotbal Viitorul (AFV) își doresc ca acest prim schimbul cultural și sportiv să devină o colaborare anuală, cu participarea echipelor de la diverse categorii de vârstă. Cu sprijinul sponsorilor actuali și viitori, proiectul se va extinde în Europa, incluzând echipe din Germania, Danemarca, Franța, Polonia.

Vizita a avut loc în contextul primei ediții a Salus Cup, un proiect inedit care combină fotbalul cu schimbul cultural. Echipa U16 a AFV Cluj a disputat un meci amical cu echipa similară a Academiei Frickley Athletic. Salus Romania face parte din grupul Computime (Hong-Kong), producător de termostate. Acesta include companii în Marea Britanie (sediul central pe Europa), Germania, Polonia, China, SUA, Japonia.

Britanicii, în vizită la Salină

„Cu ajutorul Salus Controls am intrat în contact cu Academia Frickley și urmează să implicăm în proiect cluburi și academii sportive din alte țări în care compania își desfășoară activitatea.

Sponsorii reprezintă un exemplu de implicare în viața comunității, alegând să sprijine o inițiativă la început de drum, dar care poate crește frumos, în beneficiul întregii comunități. Sperăm ca tot mai mulți să le urmeze exemplul în a investi nu doar în popularitate, ci și în potențial” a concluzionat Andra Zăvăleanu, director de dezvoltare al AFV.

Evenimentul face parte dintr-o inițiativă internațională multianuală, menită să creeze legături între mai multe comunități din diverse țări europene. Cupa Salus este o punte de legătură între comunități sportive din Europa.

Tinerii fotbaliști britanici petrec câteva zile în Cluj, descoperind cultura locală. Ei vizitează obiective turistice (Salina Turda), antrenându-se și interacționând cu familiile jucătorilor români. Antrenorii și staff-ul celor două echipe participă la întâlniri menite să faciliteze instruirea reciprocă și schimbul de experiență.

Academia de Fotbal Viitorul (AFV) a primit o delegație formată din membrii Frickley Athletic Football Club Academy (John Powney, Mark Studd, Dominic Sesay), alături de Dean Jepson – European Managing Director al Salus Controls.

În deplasări, cu părinți cu tot

„Colegii de la Frickley ne-au spus că un meci al echipei lor nu e un subiect de interes doar pentru jucători și familii, ci un eveniment al întregii comunități. Este un lucru la care aspirăm și noi, pentru toate meciurile noastre. Motiv pentru care am decis să inițiem acest proiect.

În spatele performanțelor unui tânăr sportiv stau multe ore de muncă, depășirea propriilor limite și adoptarea unor valori sănătoase. Acestea îi formează nu doar ca fotbaliști, ci și ca adulți și viitori membri respectabili ai comunităților cărora le aparțin”, a adăugat directorul AFV.

„Jucătorii noștri sunt entuziasmați să viziteze România și să joace împotriva unor sportivi talentați. Staff-ul și familiile se bucură de oportunitatea de a învăța de la omologii români. Este în cultura clubului nostru să se preocupe de dezvoltarea personală a copiilor. Acest proiect reprezintă o excelentă oportunitate”, a spus John Powney, Head of Academy al Frickley Athletic.

Vor să modernizeze baza sportivă

Academia Viitorul reprezintă una dintre cele mai bine organizate structuri sportive private din zona Clujului. În 2018, a fost preluată de oamenii de afaceri Andra și Răzvan Zăvăleanu. Restructurarea administrativă și sportivă a debutat după preluarea sa de către noii asociați.

Primii jucători transferați internațional au fost Raul Șteau (Sassuolo, Italia), Darius Ghindovean (Duisburg, Germania). AFV are 30 angajați (13 staff administrativ, 17 staff tehnic), plus 10 voluntari. Aceasta dispune de opt terenuri la Baza Viitorul, alături de terenuri închiriate în alte cartiere ale orașului. Academia are 600 de sportivi legitimați, de 4-21 ani, grupați în 24 de echipe.

Conducerea clubului acordă burse de performanță, sociale sau speciale (pentru minorități, categorii defavorizate, ucraineni), organizează workshop-uri de mental health, well-being, dar și campanii de conștientizare împotriva rasismului. Principalul proiect al familiei Zăvăleanu este o bază sportivă de 6 milioane €, în actualul perimetru al AFV.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Afacerile Whirlpool din Europa, Orientul Mijlociu și Nordul Africii au fost preluate de Beko

Articolul următor

Worskhop despre termoficare cu sala plină la Universitatea din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share