Potrivit unui comunicat de presă remis pentru presasm.ro, „Draxlmaier, cel mai mare angajator din județul Satu Mare își va suspenda activitatea pentru următoarele două săptămâni. Compania va suspenda și activitatea celorlalte fabrici din România, respectiv cele din Pitești, Timișoara, Hunedoara și Brașov, pe fondul măsurilor legate de prevenirea răspândirii virusului COVID-19 și în contextul reducerii activității clienților din piața auto. Perioada de suspendare va viza un interval de două până la patru săptămâni, începând cu 23 martie 2020 și depinde de evoluțiile viitoare. În intervalul în care activitatea va fi sistată, angajații vor fi în șomaj tehnic, primind 75% din salariu. Reluarea activității fabricilor din România va fi decisă în funcție de evoluția evenimentelor la nivel global, asupra cărora virusul are un impact”, se arată într-un mail transmis de reprezentanții Draxlmaier către PresaSM.
Citește și:
Hidroelectrica anunță rezultatele operaționale pentru T1
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a publicat astăzi la Bursa de Valori București…
15 mai 2024
Volatilitate și nepredictibilitate legislativă în domeniul energiei
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței „Digitalizare și eficiență energetică”, organizată de Energynomics, marți, 14 mai 2024,…
14 mai 2024
Studenții din Cluj au făcut strategii pentru competitivitatea ÖBB
Mai multe echipe de tineri din România au participat la competiția Modul Business Championship (MBC) de la Viena.…
14 mai 2024
Afacerile AROBS au scăzut la început de an
Grupul informatic cu sediul la Cluj a raportat o cifră de afaceri consolidată de 105 milioane de lei…
14 mai 2024
Conferințele Dilema la Oradea
Seria va conține patru conferințe, o conferință-spectacol și dialoguri publice. Joi seara, de la ora 19.00, la Sinagoga…
14 mai 2024
Universitatea Tehnică vine cu roboți zburători la Noaptea Muzeelor
Instituția clujeană de învățământ va pune la bătaie în premieră pentru acest eveniment Hub-ul UTCN, recent inaugurat. Universitatea…
14 mai 2024
Pehart investește 8 milioane de euro în brandul Sovio
Cea mai nouă marcă a grupului face parte din divizia de produse Away from Home (AfH – pentru…
14 mai 2024
ACI Cluj a finalizat Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică
Extinderea unității medicale din Cluj-Napoca a necesitat 7,6 milioane de euro printr-un proiect pe fonduri europene. Ambulatoriul Clinic…
14 mai 2024