A fost aprobat Studiul de Fezabilitate pentru rețelele de apă la Parcul Industrial Beiuș
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de luni, 30 ianuarie, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea rețelelor de…
30 ianuarie 2023
S-a străpuns tunelul Bătuța din proiectul modernizării căii ferate Arad – Simeria
Potrivit Asociației Pro Infrastructura, antreprenorul general WeBuild (contract semnat în 2017 pe 4 ani) și subcontractorul Cipa au…
30 ianuarie 2023
Șteiul, parte în proiectul european FARO
Orașul Ștei participă la Proiectul FARO, finanțat din bani europeni, având ca scop promovarea la nivel european a…
29 ianuarie 2023
Proiectul despre orientarea tinerilor în carieră de la Oradea, replicat la nivel național
„Târgul de orientare în carieră” de la Oradea va fi extins la nivel național sub denumirea „Îndrăgostirea tinerilor…
29 ianuarie 2023
Managerii estimează creșteri de prețuri în toate sectoarele economice
Potrivit anchetei de conjunctură realizată de către Institutul Național de Statistică (INS), managerii societăților comerciale estimează o relativă…
29 ianuarie 2023
Un arădean a inventat taxiul zburător. Îl va prezenta la Salonul de Invenții de la Geneva
Șase arădeni își vor prezenta invențiile la Salonul de Invenții de la Geneva, de la sfârșitul lunii aprilie.…
28 ianuarie 2023
Soluții și oportunități pentru digitalizarea IMM-urilor, într-o conferință la Oradea
Oradea va găzdui, pe 2 februarie, evenimentul „Transformare digitală a IMM-urilor. Soluții și oportunități’’, organizat de Transilvania Digital…
27 ianuarie 2023
Canadienii caută firme în județul Bihor
Companiile din Canada caută firme cu care să deschidă relații de afaceri în județul Bihor. Ambasada Canadei în…
27 ianuarie 2023
S-a lansat aplicația mobilă Ghișeul.ro
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) au lansat joi, 27 ianuarie 2023, în…
27 ianuarie 2023
100 de milioane de euro prin PNRR pentru retehnologizarea CET Hidrocarburi Arad
Obiectivul de investiție se va finanța din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență– Componenta 6…
27 ianuarie 2023
Competiția globală Holcim Awards premiază proiectele arhitecturale sustenabile
Se vor acorda premii totale în valoare de 1.000.000 de dolari pentru design sustenabil, 200.000 de dolari pentru…
26 ianuarie 2023
O asociere în care lider e Drum Asfalt a fost desemnată să construiască Centura Beiuș
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a publicat joi, 26 ianuarie, decizia prin care respinge contestația depusă la…
26 ianuarie 2023
Bihorul va avea cei mai mulți kilometri de piste de biciclete construite pe diguri
Depus în luna decembrie, proiectul ambițios de reabilitare a digurilor și de creare a infrastructurii pentru trasee cicloturistice…
26 ianuarie 2023
Bugetul Județului Bihor în 2023, peste 1,3 miliarde lei, orientat spre investiții
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședintele Călin Gal, au prezentat miercuri, 25 ianuarie 2023, într-o conferință…
25 ianuarie 2023
Antreprenorii de top ai Bihorului, premiați în cadrul Galei „Antreprenor pentru Bihor”
Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) SA a organizat și în…
25 ianuarie 2023
Trei oferte pentru proiectarea și execuția noului spital de boli infecțioase din Oradea
Termenul de depunere a ofertelor pentru licitația privind serviciile de proiectare și execuție a noului spital de boli…
25 ianuarie 2023
Încasări mai mari cu peste 28 de milioane de lei din taxe și impozite la Oradea
Potrivit evidențelor fiscale ale Direcției Economice din Primăria Oradea, în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 și-au…
24 ianuarie 2023
Demonstrația live cu drona medicală la Oradea a fost un succes
În circa 8 minute o dronă medicală a străbătut distanța dintre cele două clădiri principale ale Spitalului Clinic…
21 ianuarie 2023
15 milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Bibliotecii Județene Arad
Consiliul Județean Arad a câștigat o finanțare prin PNRR, de circa 15 milioane de lei, pentru reabilitarea energetică…
21 ianuarie 2023
Complexul President din Băile Felix participă la Târgul de turism din Finlanda
Reprezentanții Complexului President din Băile Felix vor să reînnoade tradiția turiștilor din țările nordice ale Europei. Patronul Jean…
20 ianuarie 2023