Programul Operational Regional
32 articole
ADR Vest a semnat două noi contracte pe Programul Operaţional Regional, suma nerambursabilă finanţată fiind de zece milioane de lei
Două noi contracte în valoare de aproape zece milioane de leu au fost semnate de către ADR Vest…
6 martie 2020
Peste 30 de milioane de euro sunt disponibile prin POR pentru dezvoltarea sectorului IMM, în Regiunea Vest
Întreprinderile mici şi mijlocii din zona de vest mai au la dispoziţie două luni de zile să acceseze…
18 ianuarie 2020
Universitatea de Vest Timişoara dă şapte milioane de lei pentru transformarea unei clădiri din zona zero a capitale Banatului
Universitatea de Vest Timişoara caută un constructor care să reabiliteze clădirea Casei Universitarilor, din centrul oraşului, care găzduieşte…
13 ianuarie 2020
Anveloparea blocurilor, nereuşită parţială în zona de vest. Dacă vecinii se ceartă blocurile rămân neizolate
Deşi Uniunea Europeană ne dă bani să ne izolăm termic blocurile, caracterul românului şi tendinţa unora de a…
7 ianuarie 2020
Schimbare decisivă în derularea Programului Operaţional Regional: managementul proiectelor se mută la nivel local
Începând cu noul ciclu de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, modul de alocare a banilor şi de…
12 decembrie 2019
Reşita a semnat două noi contracte de finanţări europene pentru 117 milioane de lei
Reșița va beneficia de două noi contracte de finanţare pe Programul Operaţional Regional, după ce primarul localităţii cărăşene…
9 decembrie 2019
Aradul, exemplu pentru zona de vest a României, în accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional
O societate cu activitate în domeniul producţiei de piese pentru industria de avioane, Primăria Arad şi dezvoltarea infrastructurii…
21 noiembrie 2019
Programul Operaţional Regional a adus contracte de un miliard de euro în Regiunea Vest
Agenţia de Dezvoltare Regională Vest se apropie de valoarea de un miliard de euro contracte semnate în cadrul…
20 noiembrie 2019
Zona Ronaţ din Timişoara va primi un centru multifuncţional, în valoare de 5,5 milioane de lei, finanţat cu bani europeni
Zona Ronaţ din Timişoara va beneficia de un nou centru multifucţional, construit din fonduri europene, în urma unui…
19 noiembrie 2019
Programul Operaţional Regional a adus fonduri europene de 221 milioane de euro în Timiş
Peste 500 de proiecte finanţate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 sunt depuse în Timiş, aflându-se…
14 noiembrie 2019
Programul Operaţional Regional, un succes real în judeţul Caraș-Severin
Proiectele derulate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020 în județul Caraș-Severin s-au dovedit a fi de real succes. ADR…
7 noiembrie 2019
Fonduri europene pentru restaurarea Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Restaurarea sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa ar putea fi realizată din fonduri europene. Consiliul Județean Hunedoara a aprobat hotârârea…
24 aprilie 2018