Porsche Engineering România, cea mai tânără subsidiară a grupului german, va extinde subsidiara sa locală, ducând parteneriatul său cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca la următorul nivel, lansarea unui program de masterat în inginerie auto.
„Suntem bucuroși că am reușit să ne atingem primul obiectiv de recrutare și să ne extindem echipa din Cluj-Napoca, ajungând la 21 de angajați. Acum, după ce am pus bazele echipei noastre din România, avem planuri mari și ne dorim să păstrăm același ritm de creștere. Până la sfârșitul acestui an, ne propunem să avem o echipă solidă, de peste 70 de angajați, la subsidiara noastră din Cluj-Napoca”, a declarat Malte Radmann, Managing Director Porsche Engineering Group.
Porsche Engineering vrea să crească serviciile sale de dezvoltare software, în conformitate cu strategia globală sa pe partea de digitalizare, cu scopul de a transforma peisajul digitalizării auto și al mobilității electrice. Echipa de la Cluj include atât ingineri cu experiență, cât și absolvenți specializați în inginerie auto. Candidații eligibili trebuie să fi absolvit o facultate de inginerie auto sau software sau să aibă experiență în dezvoltarea de software, testare sau inginerie auto, vorbească fluent engleza, cunoașterea germanei fiind un avantaj.
În 2016, Porsche a acordat 15 burse celor mai buni studenți de la specializarea inginerie auto de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, cu scopul de a sprijini excelența academică și de a încuraja tinerii talentați să urmeze o carieră în acest domeniu după absolvire. Anul acesta, compania va acorda 25 de burse studenților cu cele mai bune rezultate din programele de licență și masterat ale UTCN. În acest an, Porsche va lansa un program de masterat, dedicat tuturor celor interesați de o carieră în domeniul ingineriei auto. Acum compania pregătește curriculum-ul, în colaborare cu profesorii Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
„Anul acesta, ne propunem să ne consolidăm prezența pe piața românească, prin extinderea echipei noastre de dezvoltare software. De asemenea, suntem conștienți de faptul că studenții de top de astăzi sunt inginerii de succes de mâine, cei care vor schimba modul în care ne conducem mașinile în viitor. Prin urmare, vom continua să le sprijinim realizările cu burse, să organizăm seminarii și cursuri în universități și, începând din această toamnă, vom lansa un program complet nou de masterat în inginerie auto”, a declarat Marius Mihailovici, director general al Porsche Engineering România
PER este parte integrantă a rețelei globale Porsche Engineering, cu subsidiare în Weissach, Bietigheim-Bissingen, Wolfsburg, Leipzig (Germania), Praga (Republica Cehă), Shanghai (China) și Nardò (Italia). Biroul din Cluj-Napoca este specializat în dezvoltarea de software și funcții digitale noi pentru industria auto, cu accent pe digitalizare și soluții de mobilitate electrică. Porsche Engineering, cu sediul central în Weissach, este un furnizor de servicii de inginerie pentru industria auto, pentru industria de componente auto și alte sectoare.
Citește și:
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Michelin își mută la Zalău o parte din producția din Polonia
Costurile tot mai mari din această țară duc la transferarea fabricației anvelopelor pentru vehicule comerciale de la Olsztyn…
22 aprilie 2024
Star Transmission și Star Assembly lansează programul de internship Summer Experience
După cum știm și noi, trecerea de la mediul academic la job poate fi una destul de stresantă.…
17 aprilie 2024
Satul regal și Parcul Domeniului Săvârșin își vor redeschide porțile la sfârșitul lunii
La finalul acestei luni, Satul Regal și parcul Domeniului Săvârșin își vor redeschide porțile publicului. În aceleași zile…
15 aprilie 2024
Peste 1.000 de locuri de muncă au fost oferite la Oradea Job Expo
Cel mai mare târg privat de locuri de muncă din județul Bihor a oferit celor care doresc să…
5 aprilie 2024
Cupa ROMEXPO, START-ul sezonului competițional 2024 Campionatul Național de Slalom Juniori, Super Slalom și Vehicule Electrice
Cupa ROMEXPO 2024 dă START-ul sezonului competițional 2024 în următoarele trei Campionate organizate de GT Auto Club Sportiv…
2 aprilie 2024
Asocierea Asfamixt (lider) – OPR Asfalt va lărgi la 4 benzi DN 19 către Biharia
Marți, 2 aprilie 2024, a fost desemnat constructorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire de la două…
2 aprilie 2024