În baza protocolului de asociere recent încheiat între Consiliul Judetean Cluj si Ministerul Sănătătii, în după-amiaza zilei de luni, 12 martie, a avut loc prima sedintă tehnică de lucru referitoare la construirea Spitalului Regional de Urgentă Cluj. Obiectivul principal al întâlnirii l-a reprezentat analizarea chestiunilor de natură tehnică, în vederea urgentării finalizării studiului de fezabilitate.
“După cum am mai afirmat, nimeni nu este mai interesat decât noi să urgenteze construirea spitalului regional de la Cluj, fapt pentru care ne-am si asumat rolul de catalizator al proiectului. Si, pentru că ne dorim un parcurs cât mai rapid al acestuia, am găzduit această întâlnire tehnică în cadrul căreia discutiile au fost extrem de aplicate” a precizat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Astfel, în prezenta vicepresedintelui Consiliului Judetean, Marius Mînzat, a secretarului de stat în Ministerul Sănătătii,Cristian Grasu, a reprezentantului Băncii Europene de Investitii, Stefan Wunderlich, dar si a responsabililor si celorlalti factori de decizie din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Directiei de Sănătate Publică, Universitătii de Medicină si Farmacie „Iuliu Hatieganu”, Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgentă, Companiei de Apă „Somes”, E-ON Gaz, Electrica Furnizare au fost analizate în detaliu o serie de aspecte tehnice si chestiuni practice referitoare la numărul optim de paturi pe care le va avea viitorul Spital Regional raportat la standardele legale si la suprafata totală disponibilă, amplasarea parcărilor si a numărului de locuri necesare, clarificarea distantei clădirii fată de limitele proprietătilor vecine, felul în care se vor realiza bransamentele la utilităti, măsurile obligatorii si investitiile necesare pentru obtinerea avizului de securitate la incendiu, asigurarea transportului în comun până în proximitatea spitalului, spatiile alocate pentru activitătile didactice si de cercetare stiintifică precum si alte chestiuni tehnice relevante.
„A fost, fără îndoială, o discutie extrem de utilă si de constructivă care a atins numeroase aspecte esentiale de a căror clarificare depinde implementarea în bune conditii a proiectului. Întrucât ne dorim un rezultat cu adevărat de exceptie, constructia spitalului regional de la Cluj va tine cont inclusiv de modelul si experienta spitalelor similare recent construite în Europa”, a declarat vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Mînzat, prezent la întâlnire.
Aspectele analizate în cadrul întâlnirii au avut rolul de a urgenta finalizarea documentatiei necesare finalizării studiului de fezabilitate până cel târziu în luna octombrie 2018, astfel încât, la finele acestui an, să fie depusă la Comisia Europeană aplicatia pentru obtinerea finantării nerambursabile în cuantum de 50.000.000 de euro pentru Spitalul Regional de la Cluj.
Tot în contextul necesitătii respectării termenelor de edificare a Spitalului Regional de Urgentă, prevăzut a se finaliza în luna decembrie 2023, Consiliul Judetean Cluj a reiterat disponibilitatea de a actualiza în cel mai scurt timp posibil Planul Urbanistic Zonal necesar realizării spitalului în noua formă agreată si asumată de Ministerul Sănătătii, de a asigura executia bransamentelor si a racordurilor la utilităti precum si realizarea drumurilor de acces necesare.
Citește și:
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024
ATP Trucks Automobile lansează noile sale autotractoare la CoBuild
Compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România anunță lansarea de noi produse în portofoliu.…
17 mai 2024
Mașini “ultimul răcnet”, prezente la un show auto din Maramureș
Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Baia Mare Value Centre vor organiza, în perioada 24-26 mai, în…
17 mai 2024