Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Satul de Guinness Book din Sălaj își face încălzire cu apă geotermală

Printr-o investiţie de 3,5 milioane de euro, din fonduri europene, la Pericei se implementează un proiect ce prevede exploatarea apei geotermale, pentru care există licenţă încă de trei ani
Comuna este cunoscută pentru terenurile sale agricole, prielnice dezvoltării legumelor | Foto: Centrul de Informare Turistică Pericei

Localitatea sălăjeană Pericei, intrată de două ori în Cartea Recordurilor, va investi într-un proiect energetic.

Printr-o investiţie de 3,5 milioane de euro, din fonduri europene, la Pericei se implementează un proiect ce prevede exploatarea apei geotermale, pentru care există licenţă încă de trei ani, conform Sportul Sălăjean. Resursa naturală va produce agent termic pentru încălzirea instituţiilor publice şi locuinţelor.

Primăria Pericei a depus, acum cinci ani, un proiect de investiţii prin care se dorea valorificarea energiei geotermale din comună. Recent, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, derulat cu Ministerul Dezvoltării, primarul Csaba Boncidai a semnat contractul de finanţare pentru exploatarea apei geotermale.

Urmează procedura de atribuire, iar lucrările trebuie să înceapă cât de repede, deoarece proiectul trebuie finalizat în acest an. “Proiectul a fost în evaluare trei ani şi jumătate, în decembrie se încheie ciclul de finanţare. Sperăm că vom găsi o firmă serioasă, care să pună totul în practică la timp. O să vedem ce debit vom avea, să ajutăm şi agricultorii cu apa geotermală pentru încălzirea serelor”, a declarat Boncidai.

Contractul prevede foraje pentru două sonde, la adâncimi de 900-1.000 m, cu legătură între ele. Pompele de căldură vor produce agent termic preluând căldura apei geotermale pentru a încălzi o apă distribuită în reţea şi a încălzi astfel clădirile publice, iar în perspectivă locuinţele din comună.

Pericei va fi singura comună cu încălzire parţial centralizată din Sălaj. Magistrala va avea 1 km. În România, mai există proiecte de energie geotermală în judeţele Bihor şi Arad. Comuna Pericei deține două recorduri mondiale recunoscute de Guinness Book.

La prima ediţie a Festivalului Cepei a intrat în Cartea Recordurilor după ce localnicii au împletit o cunună din 45.000 de cepe, de 4,5 km. Atunci a fost dezvelit și Monumentul Cepei, un bulb uriaş, de 6 m, realizat de fibră de sticlă şi răşini sintetice, acoperit cu tablă de cupru. Acesta e aşezat pe un soclu de 2 m. Construcţia a adus recordul pentru cel mai mare monument dedicat cepei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

COVER STORY: NTT DATA Romania - un nou model de leadership în business. Maria Metz, CEO NTT DATA Romania & Miyuki Ide, Chairman of the Board, NTT DATA Romania

Articolul următor

Monument repus în valoare la Miercurea Sibiului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share