Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

SĂNĂTATE. Trei spitale din județul Cluj au fost reacreditate

Noua certificare pentru SCPLD Leon Daniello este rezultatul muncii, dedicării echipei medicale și numeroaselor investiții pe care le-am făcut,

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello (SCPLD), aflat în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, a obținut din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate o nouă acreditare.

„Noua certificare pentru SCPLD este rezultatul muncii, dedicării echipei medicale și numeroaselor investiții pe care le-am făcut, atât din bugetul CJ, cât și din fonduri europene, pentru acest bastion al luptei împotriva tuberculozei și altor afecțiuni pulmonare grave”, a spus Alin Tișe, șeful CJ.

Membrii comisiei au analizat 2.976 de indicatori prin intermediul cărora au măsurat gradul de asigurare și îmbunătățire continuă a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacientului. În urma procesului de analiză și evaluare a tuturor criteriilor, SCPLD a obținut un punctaj ridicat, de 77,73%, unitatea fiind încadrată în categoria a II-a de acreditare, la fel ca la precedenta certificare.

Reacreditarea unității spitalicești este rezultatul unui proces complex de evaluare a tuturor structurilor, compartimentelor funcţionale şi a serviciilor acesteia, iar certificatul de acreditare are o valabilitate de cinci ani. Având în structură 230 de paturi, SCPLD este o instituție sanitară de monospecialitate și cu specialitate complementară de chirurgie toracică.

Unitatea asigură, prin secțiile clinice și serviciile din structură, asistență medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă și de recuperare a pacienților cu afecțiuni respiratorii tuberculoase – TBC și nontuberculoase din județul Cluj și din cele limitrofe.

Reacreditarea SCPLD survine recertificării altor două unități spitalicești subordonate CJ Cluj: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, acreditat cu cel mai mare punctaj din țară, și Spitalul de Recuperare, reîncadrat într-o categorie superioară și trecut din categoria a IV-a direct în cea de a II-a.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean din Timișoara, cu o istorie de 250 de ani, vor beneficia de o investiție de 70.000 de euro din partea Restart Energy

Articolul următor

Proiectul 20HyGrid. Delgaz Grid a testat cu succes funcționarea rețelei de oțel cu amestec de hidrogen și gaze naturale, în localitatea Gornești, județul Mureș

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Nordic Group investește și la Izvin

Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în  rețele Retail, HoReCa și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share