Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transylvania Trust va organiza o tabără de restaurare la Bonțida

FTT organizează tabere practice de specializare din 2001, încercând să soluționeze lipsa de profesioniști și muncitori calificați din domeniul protecției patrimoniului construit.
World Monuments Watch a inclus domeniul Banffy pe lista celor 100 cele mai periclitate situri din lume | Foto: Csilla Hegedus

Fundația Transylvania Trust (FTT), responsabilă pentru restaurarea și revitalizarea domeniului Banffy din Bonțida, a invitat participanții la tabăra de specializare în reabilitarea patrimoniului construit.

FTT organizează tabere practice de specializare din 2001, încercând să soluționeze lipsa de profesioniști și muncitori calificați din domeniul protecției patrimoniului construit. Până în prezent FTT a găzduit la castel 3.000 de participanți, din 32 de țări.

Modulul 2 al taberei din 2024 se va desfășura în perioada 18-31 august. Participanții vor fi implicați în pregătire teoretică, prelegerile fiind susținute de profesori invitați din străinătate, dar și practică – ateliere de zidărie, reconstrucție de bolți, tehnici murale, tâmplărie tradițională și restaurare de mobilier vechi.

Tabăra este destinată în special studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, care vor să dobândească experiență practică în domeniul reabilitării patrimoniului construit. De asemenea, se adresează muncitorilor din industria construcțiilor care doresc să se specializeze în domeniu, dar și altor persoane care sunt interesate de restaurarea monumentelor istorice.

La finalul taberei, cursanții vor primi un certificat de participare (recunoscut ca practică universitară – în cazul studenților). Durata taberei de la Bonțida este de 14 zile. Proiectul este susținut de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul de arhitectură, și The King’s Foundation.

World Monuments Watch a inclus Castelul Banffy pe lista celor 100 cele mai periclitate situri din lume, la propunerea FTT. Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, din clădirea Miklos (patronat de Prințesa Margareta), a obținut Marele Premiu Europa Nostra al UE. În 2008, contesa Katalin Banffy a încheiat un contract de concesiune pe 49 ani, conform căruia FTT va reabilita castelul.

Total
0
Shares
2 comments
  1. Manevra asta se numește acum program de specializare? Pe vremea mea se numea manevre cu mână de lucru moka de la studenții fraieri care-s la început de drum într-un domeniu care suferă de penurie de personal. Poate, într-un domeniu în care lipsește atât de pregnant personalul de specialitate, ar ajuta dacă cei aflați la început de drum nu ar trebui să plătească pt a lucra. Apropos, la internship-uri primești bani, nu dai ( https://www.avocatnet.ro/articol_59346/Indemniza%C8%9Bie-internship-2023-A-crescut-iar-suma-minim%C4%83-ce-trebuie-pl%C4%83tit%C4%83-internilor.html )

  2. Bună ziua! Aveți dreptate, chiar dacă demersul de restaurare a castelului este unul lăudabil, administratorul domeniului ar trebui să gândească și la soluții alternative care să permită subvenționarea mâinii de lucru / plata cursanților, concepând un proiect pe surse europene, norvegiene sau de la Ministerul Muncii. Vom supune propunerea dvs. la proxima întâlnire cu conducerea FTT. Vă mulțumim pentru interesul acordat publicației noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Plata impozitelor la Cluj-Napoca se reia în 8 ianuarie

Articolul următor
Parcul Industrial Baia Sprie (PIBS), valoarea 10,8 milioane €, a fost declarat admis, cu 90 de puncte, iar Parcul Industrial Fărcașa (PIF), valoare 8,5 milioane €, cu 91 de puncte.

Maramureșul primește 20 milioane € pentru două parcuri industriale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share