Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, aferent anului 2022. Sprijinul financiar acordat este în valoare de 83,11 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin.
Pentru o parte din crescători, sprijunul va avea un cuantum total de 110 euro/cap de vită adultă, aşa reiese din comunicatul APIA.
Suma totală autorizată la plată este în valoare de 83.111.259,58 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Sprijinul se adresează solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022.
Sprijin pentru vaca de lapte în două etape