Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Manifest cu floarea soarelui de 4 milioane de euro

Pictorul băimărean Adrian Ghenie a confirmat succesul anterior, iar lucrarea sa „The Sunflowers in 1937” a fost vândută la Casa de licitații Sotheby’s în cadrul şedinţei de vânzări din 10 februarie pentru 3,117,000 lire sterline, adică peste patru milioane de euro.

Tabloul realizat în 2014 fusese estimat iniţial de casa de licitaţii, între 400000 şi 600000 lire, potrivit  site-ului oficial Sotheby’s, ceea ce demonstrează cotaţia extraordinară a artistului român.

Lucrarea de mari dimensiuni, 280/280 centimetri reinterpretează în cheie contemporană una din  capodoperele artei plastice mondiale semnată Vincent van Gogh.

Ghenie îşi centrează mesajul  pe ascensiune nazismului şi imixtiunea în lumea artelor,  când 650 de lucrări considerate a fi o insultă la adresa simțămintelor germane au fost reunite de Joseph Goebbels în expoziția „Degenerate Art” şi prezentate la Institutul de Arheologie din Munchen.

Publicului i s-a atras atunci atenţia asupra unor artişti de avandardă germani şi străini, iar lucrările lor, puse pe lista celor interzise, au fost expuse alături de comentarii maliţioase şi de lozinci naziste.

Aşa au ajuns ca lucrări ale unor artişti celebri precum Marc Chagall sau Max Beckmann să fie expuse batjocoritor, în spaţii înguste şi condamnate să devină un instrument de propagandă menită să educe publicul german şi să condamne arta modernă. Lucrările lui van Gogh erau între cele peste 16000 care făcuseră obiectul unei liste a ruşinii.

După ce a fost prezentată publicului german în 2014, în cadrul celei de-a treia expoziţii personale a tânărului artist plastic, pe simezele galeriei berlineze Judin, lucrarea a ajuns pe meleaguri iberice în 2015, şi a făcut parte dintr-o expoziţie organizată de Centrul de Artă Contemporană din Málaga.

Nu întâmplător a ales Adrian Ghenie acest artist şi lucrarea sa pentru un protest în manieră personală şi catalogul licitaţiei face cunoscut faptul că Ghenie s-a reprezentat  în celebrele autoportrete din anii trecuţi sub chipul lui van Gogh , iar în fragedă copilărie, la şase ani el a păstrat timp de câteva luni reproducerea unei lucrări cu floarea soarelui ale pictorului francez sub pernă.

Tabloul lui van Gogh a scăpat furiei distrugătoare din 1937, căreia i-au căzut pradă numeroase cărţi şi lucrări de artă, iar Adrian Ghenie a plasat viziunea acestor flori într-o stare vecină Infernului, cu contururi distorsionate, neclare, ca o fotografie blurată, impresia de mişcare fiind aproape agresivă, potenţată de duioşia unei ninsori sugerată a fi mai degrabă cenuşa crematoriilor naziste, sub mângâierea acidă a căreia pânza pare că se topeşte,  uleiul  se predă sub biciuiri întunecate, iar imaginea este în pragul dezintegrării.

În 2006 Adrian Ghenie picta o serie de lucrări în alb şi negru, ce iluminau contrastul dintre memoria subiectivă şi fapte.

Trecerea la nivelul cromatic a impregnat tablourile sale cu o paletă amplă de emoţii, exprimată de un galben vibrant, un purpuriu bogat şi cu atingeri de violet. Cu tuşe gestuale de forţă, lăsate în urmă de cuţitul de pictură, şabloane, curgeri şi turnări de vopsea, Adrian Ghenie a ales spontaneitatea şi incidentul aleator, dar lucrarea vândută recent este amprentată puternic de experienţele artistice ale ţării de rezidenţă, Germania.

„Nu sunt un pictor al istoriei” a afirmat Ghenie, „dar sunt fascinat de ceea ce s-a întâmplat în secolul 20 şi ceea ce continuă să se întâmple azi… pentru mine secolul 20 a fost un secol al umilinţei şi prin tablourile mele, încă încerc să înţeleg acest lucru”, afirmă artistul pe site-ul casei Sotheby’s.

În cadrul unei licitaţii organizate la Tajan, în beneficiul Fabricii de Pensule, Adrian Ghenie a donat două lucrări care au acoperit aproape jumătate din întreaga sumă adunată cu acea ocazie.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Din iunie, zboruri Cluj-Bucureşti cu Blue Air

Articolul următor

A fi sau a nu fi în afara fabricii de literatură cu Mircea Cărtărescu şi Solenoid

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share