Bursa de Valori București (BVB) a primit peste 100 de înscrieri în proiectul ‘Made in Romania’. Datorită interesului ridicat față de acest proiect și numărului de nominalizări venite de peste tot din țară, BVB decide să extindă perioada de înscriere pe site-ul www.bvbleague.ro până pe 22 februarie, ora 19:00, potrivit unui comunicat de presă.
‘Suntem foarte încântați că ‘Made in Romania — Liga Antreprenorilor’, ‘Fluent în Finanțe’ și ‘Condus de Randament’ au devenit repere pentru piața de capital din România, în drumul ei spre statutul de piață emergentă’, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
‘Made in Romania: liga celor 15 companii pentru creșterea economiei românești’ a fost lansat în februarie 2017. Scopul proiectului este să selecteze și să promoveze 15 dintre cele mai inovatoare companii românești care au cel mai mare potențial de creștere și șanse ridicate să devină jucători cu impact în economia locală și poate chiar regională. Proiectul este realizat împreună cu Grupul Financiar Banca Transilvania, Google, Horváth & Partners, Mazars și NN. Susținătorii oficiali ai proiectului sunt Entrepreneurship Academy, Inoveo, fundația Romanian Business Leaders și portalul start-up.ro.
Odată încheiată perioada înscrierilor pe 22 februarie, BVB și membrii comitetului de nominalizare vor selecta 50 de companii care vor ajunge în etapa finală, în care un juriu format din 12 experți ai pieței de capital va alege 14 companii. Cea de cincisprezecea companie va fi aleasă pe baza votului publicului, în perioada 28 februarie — 14 martie. Lista finală a companiilor selectate va fi anunțată la sfârșitul lunii martie, în cadrul galei ‘Made in Romania’.
În plus față de beneficiile de imagine și marketing pentru firmele selectate, Bursa de Valori București și partenerii proiectului vor derula un program de mentorat pentru cele 15 companii finaliste. În fiecare lună, din aprilie și până în noiembrie 2017, vor fi acoperite subiecte precum marketing și branding, strategie și inovare, audit și finanțarea dezvoltării. În funcție de tema fiecărei luni, vor avea loc ateliere, training-uri și întâlniri unu la unu dedicate echipelor și angajaților din companiile selectate. În urma acestui program, în cele opt luni, BVB și partenerii vor contribui la stimularea proceselor de inovare și bune practici în cadrul acestor companii, sprijinind astfel creșterea lor.
Citește și:
Antreprenori în acțiune la Timișoara
Iva Berghmann, antreprenor dar și antrenor de antreprenori, a fost invitatul special al întâlnirii săptămânale de la Clubul…
14 iunie 2025
Tulia Cășvean, Transavia: “Sustenabilitatea costă, dar trebuie să găsești calea spre profit”
Recâștigarea potențialului rural în turism și agricultură, ecoturismul, comunitățile sustenabile au fost principalele teme dezbătute la secțiunea agrifood,…
13 iunie 2025
Veltol Energy semnează un parteneriat strategic de 35,8 mil. lei cu PPC România – încă o recunoaștere a excelenței tehnice și a poziției sale de top ca integrator național de tehnologie în energie
Veltol Energy, companie românească activă în domeniul energiei regenerabile și integrării de tehnologii inteligente, anunță semnarea unui parteneriat…
13 iunie 2025
Gilles Ballot, CEO Carrefour România, a fost numit Președinte FIC
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a anunțat, într-un comunicat de presă, noua echipă de conducere pentru mandatul 2025-2026. Gilles…
13 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Primul tramvai, din cele nouă, achiziționate prin PNRR, a ajuns la Oradea
Astra Vagoane Călători SA a livrat, joi, 12 iunie 2025, primul tramvai din cele nouă, contractate de Municipiul…
12 iunie 2025
Capitala se pregătește pentru Bucharest Tech Week: festivalul tehnologiei începe pe 14 iunie, la Romexpo
Tech Expo – 14-15 iunie – cel mai mare eveniment B2C dedicat tehnologiei, la Romexpo, Pavilion B1 Business…
12 iunie 2025
Miruna Copăcel a câștigat concursul de trofee al Bienalei de Arhitectură Transilvania
Concursul s-a lansat, marcând începutul Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA), ce se va desfășura între 17 și 26…
12 iunie 2025
Investiții
Sorin Cristea, Maurer Imobiliare: „Chiar dacă pare că piața are o stagnare, cerere există”
Progresul sectorului de construcții este unul evident în ciuda limitărilor, impredictibilității legislative și presiunii factorilor externi, a susținut…
14 iunie 2025
Symfonia achiziționează încă o companie în România prin preluarea furnizorului local de software ERP NextUp
Grupul Symfonia, un furnizor de top de soluții software inovatoare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Polonia, a…
13 iunie 2025
Gilles Ballot, CEO Carrefour România, a fost numit Președinte FIC
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a anunțat, într-un comunicat de presă, noua echipă de conducere pentru mandatul 2025-2026. Gilles…
13 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Bosch, performanțe consolidate în România
2,6 miliarde lei (529,5 milioane euro) din vânzări consolidate către terți Vânzări nete totale de 11,9 miliarde lei…
12 iunie 2025
Primul tramvai, din cele nouă, achiziționate prin PNRR, a ajuns la Oradea
Astra Vagoane Călători SA a livrat, joi, 12 iunie 2025, primul tramvai din cele nouă, contractate de Municipiul…
12 iunie 2025
Oradea, partener într-un proiect european de luptă contra valurilor de căldură
Municipiul Oradea este partener într-un proiect european ambițios – LIFE COOL ZONE – „Cooperare municipală inovatoare și soluții…
12 iunie 2025
Oradea, capitala inovării și a digitalizării, cu ocazia Oradea Innovation Day
Transformarea digitală a mediului economic și a instituțiilor publice din administrație și sănătate în centrul atenției la Oradea…
11 iunie 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Maxim 27 km noi din Autostrada Transilvania în acest an
Specialiștii în infrastructură dau șanse porțiunilor cu începere de la Poarta Sălajului doar în cazul în care statul…
9 iunie 2025
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Turism
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 25 de crame, în Cetatea Oradea, în weekend
Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinurilor Millésime organizează cea de-a VII-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime, în perioada…
10 iunie 2025
Radisson Blu Hotel, Bucharest prezintă „Art in Motion” – o expoziție pop-up de artă, în colaborare cu Art Safari
Radisson Blu Hotel, București, cel mai mare complex hotelier de cinci stele din România, anunță lansarea „Art in…
10 iunie 2025
Manejul din Cazarma Husarilor din Oradea, reabilitat cu fonduri europene
A fost aprobat proiectul „Consolidarea rolului culturii și turismului durabil în Oradea și Debrecen”, prin care va fi…
9 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Educație
Universitarii kazahi vor să se implice în cercetare la Cluj
Colaborarea academică în domeniul cercetării, inițiative comune de inovare și cooperare instituțională la nivel internațional sunt principalele direcții…
12 iunie 2025
Expoziția „Puterea Leului. Istoria banilor în România”, în Cetatea Oradea
Iubitorii de numismatică, iubitorii de cultură, iubitorii de istorie, nu trebuie să rateze expoziția „Puterea Leului. Istoria banilor…
11 iunie 2025
Oradea, capitala inovării și a digitalizării, cu ocazia Oradea Innovation Day
Transformarea digitală a mediului economic și a instituțiilor publice din administrație și sănătate în centrul atenției la Oradea…
11 iunie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, destinație internațională de top pentru educația medicală, tot mai atractivă pentru studenți din întreaga lume
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca continuă să fie un veritabil pilon al excelenței în învățământul…
11 iunie 2025
Industry 4.0: Cum a rezolvat ebm-papst România retenția forței de muncă
Una dintre companiile premiate la Gala Transilvania Business 15 ani, și unul dintre partenerii de cursă lungă ai…
11 iunie 2025
Performanța la bac, încurajată de Untold
Creatorii festivalului îi susțin pe elevii de nota 10 ai României prin cea mai longevivă inițiativă de încurajare a…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 25 de crame, în Cetatea Oradea, în weekend
Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinurilor Millésime organizează cea de-a VII-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime, în perioada…
10 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
