Acţionarii transportatorului de energie Transelectrica, controlat de stat, au numit şapte membri provizorii în consiliul de supraveghere, cu mandate de patru luni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Mandatul membrilor actuali ai consiliului de supraveghere a expirat pe 30 mai, însă nu a fost finalizată procedura de selecţie potrivit OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Noii membri sunt Ştefan Valeriu Ivan (funcţionar cu statut special în “Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională”), Marius Iulian Carabulea (secretar general în Ministerul Economiei), Iulius Dan Plaveti (fost director general al Tarom şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei), Bogdan Bobora (controller financiar la Heidelbergcement România), Beatrice Ambro (director general la firma de contabilitate Eficient Accounting), Cristian Eugen Radu (fost director de vânzări la Carpatica Asig) şi Corneliu Soroceanu (director executiv al Romenergo), potrivit sursei citate.
Transelectrica a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 71,05 milioane lei.
În comunicatul societăţii emitente se mai precizează că veniturile totale au crescut în perioada ianuarie-martie cu 49%, la 1,125 miliarde lei, de la 755,23 milioane lei, în primele trei luni ale anului trecut. Transelectrica gestionează 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 km de linii electrice aeriene.
Conform sursei, compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pietei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN). Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni, şi are o valoare de piaţă de 2,43 miliarde lei (540 milioane euro).
Citește și:
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
ROMGAZ are o nouă sucursală în Republica Moldova
Sucursala de furnizare gaze naturale a ROMGAZ din Chișinău a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice a Republicii…
16 mai 2024
Investiții record realizate de Delgaz Grid în anul 2023: circa 177 milioane euro
58.000 de noi consumatori racordați la rețelele de gaze naturale și energie electrică; Rețeaua de distribuție a gazelor…
15 mai 2024
Apă Someș apelează la canalizarea alternativă în Apuseni
Operatorul clujean analizează introducerea unei soluții de canalizare inteligentă pentru procesarea apelor uzate din zonă. Consiliul Județean (CJ)…
15 mai 2024
Hidroelectrica anunță rezultatele operaționale pentru T1
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a publicat astăzi la Bursa de Valori București…
15 mai 2024
Volatilitate și impredictibilitate legislativă în domeniul energiei
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței „Digitalizare și eficiență energetică”, organizată de Energynomics, marți, 14 mai 2024,…
14 mai 2024
Poate te întrebi cine e PPC
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din…
13 mai 2024
Trei instituții din Transilvania primesc peste 580.000 kWh energie donată de E.ON cu ajutorul românilor
Cantitatea de 500.000 kWh donată în primele cinci zile ale campaniei a fost suplimentată cu alți 300.000 kWh;…
13 mai 2024