Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transilvania Creative Camp revine după şapte ani cu un nou proiect

Sursa foto: EMM

Transilvania Creative Camp este un proiect original al Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității Transilvania din Brașov. După o pauză de șapte ani, iniţiativa revine în activitate cu un proiect nou. De această dată provocarea e adresată studenţilor români și străini, care sunt invitaţi să lucreze împreună, precum au făcut-o colegii lor în ediţiile anterioare, în cadrul unei școli de vară. Cu acest prilej ei vor învăța să descopere, să interpreteze și să promoveze moștenirea celor mai autentice destinații din România.

Obiectiv Transilvania Creative Camp 2023: Lăpuşul

De această dată, Transilvania Creative Camp se va desfășura în perioada 1 – 7 septembrie 2023 în localitatea Târgu Lăpuș. În această perioadă participanții vor lua parte la cursuri și ateliere, desfășurate în sălile de clasă, dar și la activități de teren, în care studenții și elevii vor experimenta viața de zi cu zi din satele din Țara Lăpușului și vor încerca să o împartă apoi virtual, într-un mod cât mai autentic, cu potențialii vizitatori ai zonei.

Partenerii şcolii de vară

Meisei University Tokyo (Japonia) şi Universita Politecnica delle Marche (Italia) sunt deja parteneri tradiţionali ai iniţiativei.

Anul acesta s-au alăturat alte universități. Din Germania vor participa trei studenți de la University of Applied Sciences din Hannover și doi studenți de la Heilbronn University of Applied Sciences. Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara au câte un profesor. Alţi trei studenți vin de la University of Dunaujvaros din Ungaria, trei profesori de la The Pontifical University John Paul II din Cracovia din Polonia și un student de la School of Advanced Social Sciences Nova Gorica din Slovenia.

Studenţi şi profesori la Tg. Lăpuş

În total, anul acesta vor activa 8 studenți ai Universității Transilvania din Brașov și 17 internaționali, cărora li se vor alătura cinci liceeni de la Liceul Teoretic Petru Rareș din Târgu Lăpuș. Ei vor colabora în cinci echipe de lucru, cu o distribuție echilibrată a competențelor participanților, pentru a cerceta și a promova destinația.

Temele  propuse de organizatori în acest an sunt Tradiții, folclor și port popular; Biserici de lemn și istoria locurilor;  Gastronomie; Meșteșuguri și munca câmpului în satele din Țara Lăpușului; Frumusețea și bogăția patrimoniului natural.

Participanții vor culege datele prin interviuri directe, observație participativă, materiale foto și video și documentare sub îndrumarea specialiștilor în comunicare și cadrelor didactice implicate în proiect.

Ce spun partenerii

„Acest proiect nu doar că marchează un nou început, ci și stimulează idei noi de cercetare și generarea de cunoștințe noi. Rezultatele TCC 2023 vor fi prezentate în conferințe internaționale, iar studenții de la Meisei University vor integra experiența lor inclusiv în proiectele lor de absolvire. Prin colaborarea noastră, inclusiv prin cea de realizare de materiale promoționale vizuale și prezența pe platformele de socializare, cred vom captiva o largă audiență din Japonia. Acest aspect este deosebit de relevant pentru tineri, care se pot identifica mai ușor cu realizările colegilor lor. Pandemia ne-a făcut să reevaluăm scopul călătoriilor, iar proiectul nostru adoptă o abordare inovatoare, oferind turiștilor asiatici modalități unice și creative de a explora destinații în afara traseelor convenționale, iar Țara Lăpușului ar putea fi una dintre acestea”, a declarat Profesorul Takanori Kawamata, coordonatorul proiectului din partea Meisei University Tokyo.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Holde Agri Invest (HAI), companie ce exploatează terenuri agricole, a anunțat finalizarea unei investiții la nivelul fermelor sale, prin construirea unui siloz cu o capacitate de stocare de 10.000 de tone în cadrul Fermei Frumușani.

Holde Agri Invest și-a ridicat un siloz cu bani de la BT și OTP

Articolul următor

Bihorul solicită finanțare pentru pasajul suprateran din Oșorhei peste DN1

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Nordic Group investește și la Izvin

Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în  rețele Retail, HoReCa și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share