Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Produsele Mirdatod, apreciate la ”Bucharest Food Expo”

În perioada 28 septembrie – 1 octombrie, Hala Laminor din București a găzduit a doua ediție ”Bucharest Food Expo”, cea mai importantă expoziție dedicată sectorului alimentar din Romania. Timp de patru zile, vizitatorii expoziției au beneficiat de ocazia unică de a se bucura de experiențe culinare deosebite și de a descoperi cele mai bune produse alimentare locale și internaționale. Printre acestea s-a numărat și Telemeaua de Ibănești, primul produs lactat din România protejat la nivel european, mândria SC Mirdatod Prod SRL, prezentă în cadrul expoziției cu un stand propriu.
„A fost o expoziție foarte mare găzduită de cea mai mare sală de expoziții de la noi din țară, respectiv Hala Laminor din Sectorul 3 din București. Evenimentul a fost unul complex care a cuprins printre altele și un concurs de măcelari. De asemenea, au fost expuse utilaje din industria alimentară, lapte și carne. La produsele lactate, am fost singurii care am participat cu un stand în ce privește acest segment de produse, restul fiind producători de carne care și-au expus produsele obținute cu ajutorul utilajelor prezente în cadrul Bucharest Food Expo. Am fost prezenți în premieră la acest eveniment, unul extrem de bine organizat, cu o prezență deosebită, lume bună, oameni interesați care neau cunoscut. Aceștia s-au declarat mândri că pot consuma produse 100% fabricate din lapte. Standul nostru a fost cel clasic cu care participăm la astfel de evenimente, din care nu au lipsit produsele noastre consacrate, la loc de cinste fiind Telemeaua de Ibănești înregistrată la Bruxelles ca produs cu Denumire de Origine Controlată (D.O.P.) dar și produsele bio care încep să prindă teren din ce în ce mai tare. Cei care au gustat din produsele noastre s-au declarat încântați de calitatea acestora, cum de altfel o fac de fiecare dată când ne vizitează standul. După Festivalul European Bio, această expoziție este cea mai importantă la care brandul Mirdatod a fost prezent în acest an. Urmează la finalul acestei luni Târgul Indagra, unde de asemenea suntem prezenți cu produsele noastre de Ibănești pe care le guști și nu te mai oprești!”, a declarat Nicu Bumb, inginer șef în cadrul SC Mirdatod Prod SRL. Alin ZAHARIE
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 3.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP Timișoara

Articolul următor

Semn bun pentru producătorii de uleiuri esențiale: Parlamentul European recunoaște specificul acestor produse

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share