BMW a pierdut titlul de cel mai mare producător de automobile de lux din lume în favoarea Mercedes-Benz, încheindu-și dominația de peste un deceniu, deoarece nu și-a înnoit gama de modele, potrivit Agerpres.
Brandul BMW a anunțat luni că vânzările sale au crescut cu 5,2% în 2016, la 2.003.359 autoturisme, cu aproximativ 80.000 mai puține decât Mercedes, divizia de automobile de lux a grupului german Daimler, care a livrat 2.083.888 vehicule, un avans de 11,3% față de 2015, susține sursa citată. Pe locul trei în topul producătorilor de automobile de lux s-a clasat Audi, care a livrat anul trecut 1,87 milioane de vehicule, în creștere cu 3,8% față de 2015.
În 2017, creșterea vânzărilor nu va depăși 10%, din cauza cererii mai slabe în Marea Britanie și a încetinirii economiei chineze, a afirmat luni Ian Robertson, directorul de vânzări al BMW.
Din 2005, BMW a vândut în fiecare an mai multe automobile decât Mercedes, care a reușit să-și îndeplinească mai devreme cu patru ani obiectivul său strategic de a recâștiga poziția de cel mai mare producător de automobile de lux, după lansarea unor modele noi și introducerea altor tehnologii.
Îndeplinirea obiectivului reprezintă o reușită pentru șeful Daimler, Dieter Zetsche, care nu a reușit să redreseze compania după despărțirea dificilă de brandul Chrysler, în 2007. Acționarii Daimler au amenințat să-i retragă sprijinul lui Zetsche, îngrijorați că Mercedes-Benz era mult în urma rivalelor BMW și Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen AG.
Incluzând vânzările brandului Smart, Daimler a vândut anul trecut 2,23 milioane de autoturisme. În 2011, la cea de-a 125-a aniversare a Daimler, Zetsche a anunțat ca obiectiv recâștigarea titlului de cel mai mare producător de automobile de lux până în 2020. În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeș, în România, unitatea de producție pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz.
Citește și:
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Michelin își mută la Zalău o parte din producția din Polonia
Costurile tot mai mari din această țară duc la transferarea fabricației anvelopelor pentru vehicule comerciale de la Olsztyn…
22 aprilie 2024
Star Transmission și Star Assembly lansează programul de internship Summer Experience
După cum știm și noi, trecerea de la mediul academic la job poate fi una destul de stresantă.…
17 aprilie 2024
Satul regal și Parcul Domeniului Săvârșin își vor redeschide porțile la sfârșitul lunii
La finalul acestei luni, Satul Regal și parcul Domeniului Săvârșin își vor redeschide porțile publicului. În aceleași zile…
15 aprilie 2024
Peste 1.000 de locuri de muncă au fost oferite la Oradea Job Expo
Cel mai mare târg privat de locuri de muncă din județul Bihor a oferit celor care doresc să…
5 aprilie 2024
Cupa ROMEXPO, START-ul sezonului competițional 2024 Campionatul Național de Slalom Juniori, Super Slalom și Vehicule Electrice
Cupa ROMEXPO 2024 dă START-ul sezonului competițional 2024 în următoarele trei Campionate organizate de GT Auto Club Sportiv…
2 aprilie 2024
Asocierea Asfamixt (lider) – OPR Asfalt va lărgi la 4 benzi DN 19 către Biharia
Marți, 2 aprilie 2024, a fost desemnat constructorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire de la două…
2 aprilie 2024