Luna cadourilor a adus vânzări record pentru comercianţii din România, care au înregistrat încasări mai mari cu până la 80% pe fondul creşterii salariului mediu şi a scăderii TVA în 2016, iar românii au alocat mai mulţi bani pentru cumpărături decât în luna decembrie a anului 2015, arată datele centralizate de News.ro.
Potrivit reprezentanţiilor Carrefour, cele mai mari vânzări au fost înregistrate în ziele de 21, 22, 23 şi 30 decembrie şi au reprezentat 22% din vânzările companiei în luna decembrie. În decembrie şi magazinele din marile centre comerciale au înregistrat vânzări în creştere, având în vedere că unele dintre ele au funcţionat chiar şi de sărbători.
Majorarea valorii coşului mediu achiziţionat se datorează şi măsurilor legislative, respectiv scăderea TVA şi creşterea salariului mediu, potrivit jucătorilor din piaţă.
Potrivit unui studiu publicat în luna decembrie de compania de cercetare Mednet Marketing Research Center, persoanele din marile oraşe din România, cu peste 100.000 de locuitori, erau dispuse să aloce, în medie, un buget de 1.698 de lei (377 de euro) pentru cheltuielile de sărbătorile de iarnă, în creştere cu 4,4% faţă de bugetul alocat în aceeşi perioadă din 2015, de 1.626 de lei.
Unele dintre cele mai mari creşteri au fost înregistrate de retailerii de electronice şi electrocasnice.
Spre exemplu, retailerul Altex România, controlat de omul de afaceri Dan Ostahie, a înregistrat o creştere de 40% în decembrie 2016, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, ritm de creştere similar pe întreg anul 2016, notează news.ro.
“Printre cele mai căutate categorii de produse din ultima lună a anului se numără gadgeturile şi electrocasnicele mici, fiind produse potrivite pentru cadouri, dar şi electrocasnicele mari”, susţin reprezentanţii Altex, pentru sursa citată.
Altex estimează un avans de 40% al vânzărilor şi în luna ianuarie a acestui an, faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Şi datele transmise de platforma online de anunţuri Olx.ro arată că cele mai vândute produse în luna cadourilor au fost electronicele şi electrocasnicele, fiind realizate peste 160.000 de tranzacţii la această categorie pe platforma online.
Cea mai mare creştere din rândul comercianţilor consultanţi de News.ro a fost înregistrată de Fashion Days, unul dintre cei mai mari retaileri online de modă din România.
Retailerul de bricolaj Praktiker a înregistrat, în ultima lună a anului 2016, o creştere de 2,9% comparativ cu luna decembrie a anului 2015 şi estimează un avans de 10% al vânzărilor în luna ianuarie a acestui an, faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Citește și:
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
“Bursa digitală” a Clujului
Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
Măsurile fiscale recente au schimbat metodele de remunerare și fidelizare a angajaților din industria serviciilor pentru afaceri
Evoluția salariilor în industria serviciilor pentru afaceri urmează evoluția generală a pieței cu o creștere de 4% pentru…
30 aprilie 2024
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024