Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

[Enjoy Transylvania!] Transilvania, un chip de locuire

Pentru cineva din afară care nu a vizitat încă România și nu a studiat istoria acestei regiuni europene, Transilvania fie nu are nicio reprezentare, fie are una ambiguă, estompată.

În unele cazuri acea reprezentare poate fi asociată imaginii generale a României, în altele dimpotrivă, poate fi desprinsă de aceasta, autonomizată sau legată de istoria medievală și modernă maghiară și austriacă. Aceste diferențe derivă din datele primare, cele mai la-ndemână pe care le folosește cineva, dând câteva căutări pe internet ca să-și facă o primă idee. În astfel de cazuri Transilvania este o imagine, un clișeu, o reprezentare artificială mai mult sau mai puțin adecvată, iar nu o realitate geografică, istorică, etnografică, culturală și antropologică definită cu un anume specific propriu doar ei.

Ne propunem să pornim tocmai de la aceste clișee sau reprezentări aproximative ale Transilvaniei și să mergem pas cu pas înspre detalierea realităților definitorii, astfel încât după câteva pagini să avem imaginea corectă, recognoscibilă a acesteia cu ceea ce o face particulară în context central-european. Contingențele istorice îndelungate cu Viena și Budapesta au influențat atât formarea identității ardelenilor, cât și a imaginii lor europene. Această identitate vine ca o notă specifică în raport cu particularitățile română, maghiară sau germană distribuite în cultura, istoria și spațiul transilvan. Când vorbim de sașii, șvabii, secuii, maghiarii, românii, armenii, evreii, slovacii, ucrainenii, sârbii transilvăneni elementul comun este cel transilvan, iar nu cel etnic, compus din seturi de trăsături identitare care nu provin din datele etnice, ci se formează prin ceea ce se cheamă locuire.

Acest termen are înțelesuri foarte complexe, de la pura așezare pe un teritoriu, domeniu, proprietate, până la construcția unui habitat (case, cetăți, orașe, biserici), și la creativitatea ingenioasă a comportamentului într-un anumit spațiu. Ca exemplu, cavalerii Teutoni au fost prezenți propriu-zis doar 14 ani în Țara Bârsei, între 1211-1225, însă conceptul cetății fortificate introdus de ei și pus în practică în cele cinci cetăți pe care au apucat să le zidească, a fost o revoluție în arhitectura acelei vremi și, prin generalizarea modelului lor, a favorizat salvarea comunităților transilvane în războaiele cu tătarii și turcii. Într-un deceniu și jumătate teutonii au „modernizat” construcțiile defensive din regat, au imprimat un mod de locuire care apoi a durat de-a lungul întregii istorii a Transilvaniei. Alt exemplu la îndemână este prezența în secolul al XIII-lea a cistercienilor, care au avut o singură așezare, abația de la Cârța, dar cu asta au introdus goticul în arhitectura ecleziastică din Transilvania, imprimând, și ei, un mod de locuire. Iezuiții au creat la Cluj și Alba Iulia primele universități în secolul XVI, ceea ce înseamnă tot modalitate de locuire. La fel armenii, la fel evreii. Chiar credințele religioase sunt, la modul profund, tipuri de locuire în lume. Succesiunea și coabitarea acestora a îmbogățit istoria spirituală a Transilvaniei.

Din acest punct de vedere, ne vom referi la locuitorii spațiului transilvan de-a lungul istoriei sale, altfel spus cei care s-au așezat pe aceste teritorii, au clădit sate și orașe, cetăți, catedrale, școli, au făcut regulamente și legi, administrație și cultură în sensul cel mai larg. Preferăm termenul locuire celui de apartenență deoarece primul are sensul originar de factor civilizator, pe când cel de-al doilea este strict administrativ. Au existat locuitori ai unor zone din Transilvania care între timp au dispărut, precum șvabii, sașii, armenii, evreii în mare parte, dar care continuă să locuiască civilizator și cultural aici. Locuind acest spațiu, i-au imprimat o anumită matrice specifică, un stil particular și fel de-a fi în lume doar al lor. Transilvania a devenit ceea ce este prin conjugarea istorică a modurilor de locuire aduse aici de români, cumani, bulgari, secui, sași, maghiari, evrei, ruteni, slovaci, armeni, ucraineni și altele care s-au păstrat, indiferent de formele administrative care s-au succedat.

Coabitarea seculară multietnică în același areal a produs fenomene de aculturație directă sau implicită, influențe și contaminări ale identităților naționale, încât se poate vorbi despre un specific „transilvan” dincolo de cel național sau etnic, un anume stil de civilizație transilvan compus tocmai din întâlnirile determinantelor istorice ale populațiilor de pe acest teritoriu. Altfel spus, un chip anume de locuire.

Legendă, mistificare

Popularitatea câștigată prin legenda lui Dracula, la care literatura și cinematografia au colaborat cu succes, a transformat Transilvania într-un tărâm fabulos. Scriitorul Bram Stocker, regizorii F. W. Murnau, Tod Browning, Terence Fisher, Paul Landres, Werner Herzog, Erle C. Kenton, Roy Ward Baker, Dan Curtis, Francis Ford Coppola, Michael Almereyda și alții au hrănit apetitul popular pentru legenda lui Dracula, iar acest fenomen persistă și în prezent. Chiar dacă mitul lui ”Dracula” nu face o bună introducere, se deschide totuși o temă, o formă de curiozitate față de Transilvania.

„Brandul” Dracula a fost interiorizat și exploatat în interes publicitar, încât a existat chiar o inițiativă a unui fost ministru al turismului de-a crea un „Dracula Park” în care vizitatorii să poată gusta senzații terifiante călătorind prin legenda contelui, dar proiectul nu a fost pus în practică niciodată. Așa se face că, înainte să ajungă în Transilvania, călătorul străin, turistul ajunge în legenda ei, este scuturat de fiorul întâlnirii cu tărâmurile nemuritorului conte Dracula.

Istoric. Transilvania (Ultrasilvania, în latină, Erdély, în maghiară, Siebenbürgen, în germană), ca un diamant cu multe fațete, își schimbă aparența după unghiul din care este privită, dar și după lumina în care este pusă. În plan antropologic și cultural, diferențele îmbogățesc spațiul în care proliferează. Coabitarea naționalităților ardelene în formule medievale și imperiale de-a lungul timpului a lăsat spațiu amplu de interpretare a raporturilor după care se constituie comunitățile, acelea de apartenență și dominație. De la teritoriu dacic, provincie romană, colonie maghiară, principat autonom tributar Porții Otomane, provincie habsburgică și până la acela de parte componentă a României, Transilvania a parcurs mai bine de două milenii de istorie, cunoscută, care și-a lăsat urmele în limbă, religie, cultură, administrație și în stilul de viață al locuitorilor ei.

Cel care o privește din afară, simplu curios, turist sau vizitator, este frapat de bogăția și diversitatea culturală bine așezată în cadre stilistice consacrate, specifice etniilor care au trăit aici în ultima mie de ani – români, maghiari, germani, secui, evrei și armeni în principal. Toponimele principalelor arii geografice și ale localităților cu moștenire medievală au deopotrivă rezonață română, maghiară și germană, accentul mutându-se de-a lungul timpului în funcție de centrul administrativ – Budapesta, Viena, București – și influența populațiilor majoritare. În identitatea acestora se conservă zestrea culturală împletită de-a lungul secolelor de coabitare multietnică. Transilvania este o formă a memoriei culturale central-europene.

Urmărind raporturile urban-rural, se poate observa că peisajul urban conservă mai bine în stil specificul central-european, maghiar și german catolic, reformat, habsburgic, în timp ce trăsăturile genuin românești sunt conservate mai bine în peisajul rural, în arhitectura bisericilor de lemn, a caselor, dar, de asemenea, în tipul de gospodărie și habitusul comunitar. Zonele rurale cu specific german, reprezintă totuși cel mai bine conservat tip de habitat sătesc germanic de pe suprafața Europei Centrale. De asemenea, unele sate cu specific maghiar, între care Rimetea, jud. Alba, care înainte de perioada comunistă se numea Trascău în română și Torockó în maghiară, sunt considerate monumente ale civilizației rurale tradiționale, între cele mai bine conservate și întreținute din Transilvania.

Coordonatele minime de care avem nevoie ca să înțelegem Transilvania sunt teritoriul, populația și diversitatea culturală locală, unde, desigur, intră și limbile vorbite.

a) Teritoriul

Într-un înțeles foarte strict Transilvania este teritoriul cuprins în arcul muntos, situat la vest de Carpații Orientali, la est de Munții Apuseni și la nord de Carpații Meridionali cu o suprafață de 57.000 km². În sens mai larg, dacă adăugăm zonele Maramureș, Crișana, Sătmar și Banat obținem o suprafață de 100.293 de km² care reprezintă circa 42% din România. Mărginită prin lanțul montan de Moldova, la est, și Țara Românească la sud, Transilvania are graniță la nord cu Ucraina, în regiunea Transcarpatia care cuprinde și nordul Maramureșului, la vest cu Ungaria și la sud-vest cu Serbia. Conform împărțirii administrative actuale, Transilvania cuprinde județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Sibiu, precum și părți din Bacău, Caraș-Severin, Maramureș, Neamț, Sălaj, Suceava și Vâlcea. Zonele tradiționale etnografice de pe teritoriul Transilvaniei sunt: Țara Bârsei, Țara Buzaielor, Țara Chioarului, Țara Făgărașului, Țara Hațegului, Țara Hălmagiului, Țara Mocanilor, Țara Moților, Țara Năsăudului, Țara Oașului, Ținutul Pădurenilor, Ținutul Secuiesc, Pământul crăiesc, Mărginimea Sibiului, Țara Zarandului și Țara Silvaniei.

Fiecare zonă etnografică are ceva specific, particular, asociat cu teritoriul geografic, peisajul, clima, dar și cu populația locuitoare în acea zonă. Tipul de casă și gospodărie, activitățile practice din care se întrețin, limba, dialectul sau accentul, îmbrăcămintea, portul tradițional au amprentă specifică, constituie o zestre culturală unică, din păcate mult sărăcită sau chiar pierdută odată cu modernizarea sau depopularea satelor ardelene.

b) Populația

Pe suprafața Transilvaniei trăiesc aproximativ 7.221.733 locuitori, ceea ce reprezintă o treime din populația României. Ca distribuție procentuală, 75% din populație este de etnie română, 18% maghiară, iar în restul de 7% intră evreii, slavii (slovaci, ruteni, ucrainieni, sârbi), germanice (șvabi, sași), romii. Cea mai mare densitate a populației din Transilvania este concentrată în orașele Cluj, Timișoara, Brașov, Oradea, Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare și Satu Mare. Din întregul populației, procentele locuitorilor din mediul rural variază foarte mult de la un județ la altul, dar în medie procentul este de 50%. Această distribuție a populației indică anumite aspecte relevante privitoare la economia, societatea, cultura, educația, nivelul de trai al populației din Transilvania. Pe de-o parte, în anumite județe cea mai mare parte a populației este concentrată în centrele urbane, beneficiază de educație, condiții de viață și de muncă mai bune. În oraș viața economică este mai dinamică, ofertele pe piața muncii mai multe, mai variate, posibilitățile de calificare și reconversie profesională mai accesibile. Marile orașe, precum Clujul, Timișoara, Brașovul, Oradea, Aradul, Sibiul, Alba Iulia, Târgu Mureș au devenit polii de dezvoltare regionali cei mai dinamici, în bună măsură datorită activității universităților care creează o populație tânără educată, calificată, dinamică, dar și datorită proiectelor administrațiilor locale și investițiilor unor companii multinaționale.

c) Identitatea culturală

Identitatea culturală a Transilvaniei este dată de diversitatea acesteia, constituită pe intervale lungi de timp, cu rădăcini medievale dacă avem în vedere limbile vorbite și credințele religioase. În ultima mie de ani locuitorii din Ardeal, români, sași, secui, maghiari, ucrainieni sau sârbi, armeni au ținut de vreuna dintre bisericile creștine mari, ortodoxă și catolică. Din secolul al XVI-lea a început și în Transilvania procesul Reformei, o parte din populația maghiară și germană adoptând luteranismul sau calvinismul. Johannes Honterus, născut la Brașov, a fost unul dintre cei mai activi și eficienți reformatori religioși ai sașilor, iar Gáspár Heltai, cărturar maghiar cu origini germane, a fost primul reformator al Clujului, pastor luteran și traducător al Bibliei în maghiară în anul 1565. Prin nobilimea maghiară care a adoptat protestantismul, o mare parte a populației maghiare s-a convertit, iar la sinodul protestant de la Aiud din 1564 cele două biserici, Calvină și Lutherană s-au despărțit.

Biserica Unitariană s-a înființat la Cluj-Napoca, întemeietorul acesteia și primul episcop fiind David Francisc (1520-1579). Fost episcop calvinist și pastor la curtea principelui Transilvaniei, David Francisc obține recunoașterea Bisericii Unitariene în Dieta Transilvană de la Turda din anul 1568. Ulterior, David Fracisc a fost acuzat de erezie, judecat și condamnat la închisoare. În perioada principilor Gabriel Bethlen și Gh. Rakoczi, Transilvania devenise centrul culturii maghiare și al umanismului, dar și principalul bastion al protestantismului în Europa de Est.

Un fenomen important pentru identitatea românilor din Transilvania îl constituie nașterea Bisericii Unite cu Roma, care s-a produs la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea. După intrarea Transilvaniei sub influență austriacă, iezuiții au început o campanie de recuperare a credinței catolice, dat fiind faptul că mare parte din populația maghiară și germană din Transilvania trecuse la lutheranism sau calvinism în ultimul secol și jumătate. Dat fiind că bazinul demografic principal era constituit de românii ortodocși, iezuiții au încercat să-i atragă pe români înspre Roma.

Trecerea la uniație s-a făcut sub presiunea Vienei și a Romei. Episcopul ortodox Athanasie al ortodocșilor transilvăneni a semnat o declarație prin care se subordona episcopului primat de Esztergom și papei și se obliga să rehirotonească preoții. La 1701, în data de 30 martie împaratul Leopold I a emis actul oficial de întemeiere a noii Biserici Unite cu Roma din Transilvania.

Pe lângă bisericile Catolică, Ortodoxă, Evanghelică-Lutherană, Reformată și cea Unitariană, în Transilvania exista cultul mozaic al comunității evreiești. Orașele din Transilvania evidențiază și azi prin catedrale, biserici, sinagogi această complexitate a culturii religioase tradiționale. O imagine ilustrativă azi este perimetrul central al orașului Cluj-Napoca, unde se pot vedea catedrala ortodoxă, catedrala catolică, catedrala greco-catolică (încă în construcție), biserici lutherane, calvine, biserica unitariană a lui David Francisc, dar și câteva sinagogi. Aceeași imagine de spațiu ecumenic ne întâmpină și în centrele altor orașe, în care bisericile, catedralele sunt, de fapt, monumentele cele mai impozante, emblematice: Brașov, Oradea, Alba Iulia, Târgu Mureș, Bistrița, Timișoara, Arad, Sibiu.

Transilvania este, conform academicianului Ioan-Aurel Pop, „singurul loc din Europa cu o asemenea structură culturală și confesională complexă”. Faptul că au coabitat de-a lungul secolelor atâtea tipuri de identitate religioasă și confesională, a făcut posibilă dinamica și bogăția culturală a regiunii și, într-o bună măsură, a dus la constituirea unei etici sociale a toleranței, responsabilității și muncii.

Vianu Mureșan

(Din ediția specială TB 86 – „ENJOY TRANSYLVANIA!” – 14 mai-10 iunie 2019)

Total
33
Shares
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

[Enjoy Transylvania!] Transylvania, an image of habitation

Articolul următor

„Un absolvent de arte nu ajunge șomer”. Interviu cu rectorul Universității de Artă și Design Cluj, Radu-Marcel Moraru

Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Total
33
Share