Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cei mai de succes români din străinătate vin la Timișoara, la Smart Diaspora 2023

Timișoara va avea onoarea să găzduiască, în perioada 10 -13 aprilie 2023, Conferința „Smart Diaspora 2023”. Organizat de Alianța Timișoara Universitară (ATU) la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), evenimentul va reuni în orașul de pe Bega peste o mie de reprezentanți de prim nivel ai diasporei românești.

Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române.

Conferința ”Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat. Diaspora și prietenii ei” va avea loc în perioada 10-13 aprilie 2023, la Timișoara, propunându-și să creeze mediului propice schimburilor de experiență ce facilitează transferul de competenţe între cercetători români și cei din diasporă.

„Diaspora română este parte integrantă a națiunii române, iar dincolo de aspectele formale și de instituțiile sau organismele specifice în care se află reprezentați românii de peste granițe, devine tot mai important ca aceasta, ca o comunitate semnificativă românească de pe tot mapamondul, să fie multiplu angrenată în acțiuni și activități permanentizate, care să se desfășoare în colaborare cu autoritățile și instituțiile din România. Smart – Diaspora este o componentă aparte a acestei imense comunități, personalități importante ale acesteia regăsindu-se în cele mai performante comunități academice, științifice și de cercetare din toată lumea. Ne propunem să facilităm legătura cu Smart – Diaspora, cel puțin prin două componente: crearea de cadre pentru colaborarea cu comunitățile academice, științifice și de cercetare din România, dar și crearea de mecanisme și de cadre pentru întoarcerea acasă a unui număr important de reprezentanți ai acestei comunități. Vă așteptăm în aprilie la Timișoara, să participați la evenimentul principal dedicat diasporei românești, într-un an special pentru comunitatea noastră, timișoreană, dar și pentru România, în ansamblu. Timișoara, așa cum se știe, este orașul desemnat să susțină în 2023 programul Capitalei Europene a Culturii, un prilej cu totul special, în care îi vom primi cu sute de spectacole pe zecile și sutele de mii de europeni dornici de cultură, veniți din toate părțile Europei, sau din țări de pe celelalte continente.”, a subliniat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea:

Apa, solul, siguranța alimentară, toate vor fi abordate în cadrul unor panel-uri speciale, organizate de Universitatea pentru Științele Vieții.

”Smart Diaspora 2023” este un eveniment care se sincronizează cu agenda TM2023, fiind un eveniment major al anului viitor. Diaspora este România, iar prin această conferință participăm la construcția brandului de țară al României. Universitatea de Științele Vieții din Timișoara este onorată să fie parte activă în realizarea acestui proiect. Contribuția noastră se va concretiza în panel-uri de importanță strategică, noi urmând să contribuim la temele legate de apă și sol, dar și prin prezentarea, în premieră mondială, a unei soluții inovativă din aria de interes a circulației certificatelor pentru emisiile de carbon. De asemenea, vom interveni și în tematica foarte actuală a securității alimentare, un domeniul în care se manifestă interese competitive în plan internațional.”, conform rectorului USVT, Cosmin Alin Popescu.

Chiar dacă sunt momente când universitățile timișorene concurează, atunci când este interesul orașului în joc, acestea colaborează, iar obținerea acestei conferințe este un bun exemplu, spune și conducătorul Universității Politehnica Timișoara.

„Remarc faptul că organizarea Conferinței ”Smart Diaspora 2023” a fost posibil să fie adusă în Timișoara datorită celor două atuuri principale care au concurat. Primul constă în avantajele nete ale concentrării resurselor, pe care ATU le asigură prin formatul alianței universităților timișorene, ceea ce niciun oraș universitar nu poate oferi, la un asemenea nivel de integrare. Al doilea atu l-a constituit, bineînțeles, prezența domnului rector al UVT, Marilen Pirtea, chiar în structura Guvernului României, prin calitatea domniei sale de consilier onorific al prim-ministrului pentru sprijinirea participării universităţilor româneşti la programele şi iniţiativele dezvoltate în Spaţiul European al Educaţiei şi în Spaţiul European al Cercetării, fapt care ne-a dat posibilitatea să câștigăm aprecierea și sprijinul guvernamental. Timișoara va rămâne, în care care vor veni după 2023, cu legături permanente stabilite cu diaspora științifică, iar Universitatea Politehnica Timișoara va profita de avantajele acestor legături, prin atragerea de lectori cu experiență din cercetarea academică internațională, atât prin cursuri onsite cât și online, care facilitează acest gen de colaborare.”, a spus și Sorin Drăgan, rectorul Politehnicii timișorene.

Reprezentantul Universității de Medicină și Farmacie a vorbit despre revenirea specialiștilor români care au activat și activează, respectiv s-au pregătit în alte țări.

„Este foarte important că am reușit să aducem la Timișoara evenimentul ”Smart Diaspora 2023”, într-o competiție cu celelalte centre universitare românești. Până acum am privit diaspora ca pe cel mai important investitor în România, care au contribuit an de an la PIB-ul țării. Dar au fost și mulți români emigrați care s-au întors în țară din diaspora, mă număr și eu printre aceștia. Din păcate, nu avem legături cu toți cei care se află în străinătate, iar aici mă refer la oamenii de știință, inovare, educație și antreprenoriat, care constituie modele și resurse pentru România. În sfera științelor medicale, am identificat personalități de primă clasă, din SUA sau alte țări, care nu și-au reluat legăturile directe cu țara și pe care îi vom invita să vină la Timișoara în 2023. Este momentul să încercăm un parcurs inteligent și să apelăm la toți cei care pot contribui la imaginea României în plan european și mondial. ”Smart Diaspora 2023” va facilita aducerea multor resurse umane și de cunoaștere în țară, dar și schimbul de tineri cercetători spre marile universități și institute de cercetare ale lumii.”, a spus rectorul UMFT, Octavian Crețu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați onorat cu prezența în această seară, voi, cei care ați contribuit la solidificarea noastră.

Radisson Blu a sărbătorit cu partenerii la Cluj

Articolul următor
Aradul va primi suma cea mai consistentă din regiunile Ardeal și Banat, iar Brașovul, cea mai mică, în cadrul programului național de investiții Anghel Saligny.

Operatorul regional de apă și canal din Timiș, Aquatim, încheie un nou an excelent

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Nordic Group investește și la Izvin

Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în  rețele Retail, HoReCa și…
(Cluj-Napoca, 14–24 iunie)
Citeste mai mult

Cinema și fine dining la TIFF

Festivalul Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 14–24 iunie) a făcut cunoscute filmele secțiunii Film Food. “Deseori, mâncarea înseamnă…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share