Lună: mai 2018
266 articole
Carbochim şi-a majorat profitul de aproape 40 de ori, în primul trimestru
Producătorul de materiale abrazive Carbochim (CBC) a obţinut, în primele trei luni ale acestui an, un profit net…
7 mai 2018
Doina Cornea – un David feminin și biruitor
Moartea Doinei Cornea ne-a trezit, așa cum ne surpind de fiecare dată zorile. Ne-a luat pe nepregătite, deși…
7 mai 2018
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea va fi extins; investiție de peste 11 mil. euro
Documentația tehnico-economică a proiectului de construire a unui nou corp de spital a fost aprobată, în ședința extraordinară…
5 mai 2018
Turcii construiesc lotul 1 din Autostrada de Centură București
CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare și de execuție a lotului 1 al…
5 mai 2018
Alev Interiors, confort și calitate durabilă
În anul 2014 își făcea apariția în peisajul economic reghinean societatea Alev Interiors SRL, având ca scop comercializarea…
5 mai 2018
Fibră optică pe tronsonul CFR Deda – Reghin – Târgu-Mureş
Compania Naţională de Căi Ferate CFR – Sucursala Regională CF Braşov a atribuit un contract în valoare de…
5 mai 2018
RAAL Bistriţa caută 125 de oameni pentru fabrica de sisteme de răcire
Producătorul de sisteme de răcire RAAL Bistriţa are disponibile în prezent 125 de locuri de muncă, cele mai…
4 mai 2018
Specialiștii români și internaționali dezvăluie ultimele tendințe în vânzări și marketing la Sales and Marketing Conference
BusinessMark anunță organizarea unei noi ediții a evenimentului Sales and Marketing Conference, ce va avea loc pe 23…
4 mai 2018
WORK IN MOTION. A workforce mobility conference: mobilitatea angajaților, un element cheie în strategiile companiilor
BusinessMark anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului WORK IN MOTION. A workforce mobility conference, ce va…
4 mai 2018
Smart Building & Smart Energy Saving: clădirile inteligente devin soluții de viitor pentru mediul de afaceri din România
BusinessMark și EnergyPal anunță organizarea evenimentului “Smart Building & Smart Energy Saving”, ce va avea loc pe 18…
4 mai 2018
„Comorile României”, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Patrimoniul UNESCO al României, prezentat într-o expoziție fotografică de excepție
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să…
4 mai 2018
A doua ediție a "Moldova Automotive Days", 29 – 30 mai, Chișinău, Republica Moldova
Cea de-a doua ediție a „Moldova Automotive Days”, important eveniment anual dedicat sectorului automotive, va avea loc în…
4 mai 2018
GEORGIA, UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE ȚĂRI DIN LUME, DEVINE DISPONIBILĂ TURIȘTILOR ROMÂNI DIN 3 IULIE GRAȚIE PACHETELOR OFERITE DE WIZZ TOURS
Platforma de pachete de călătorii Wizz Tours ce oferă bilete de avion în rețeaua vastă de destinații Wizz…
4 mai 2018
The Woman Parenting Workshops, pentru parinti interesati de educatie continua
Romania este pe locul al treilea din 42 de tari din Europa in fenomenul de bullying, conform Eurostat.…
4 mai 2018
Sală de sport de un milion de euro, la Târnăveni
Compania Naţională de Investiţii a atribuit, în urmă cu câteva zile, un contract în valoare de 4,5 milioane…
4 mai 2018
Fonduri europene în valoare de 14 mil. euro pentru Timișoara
O sumă de 14 milioane de euro va ajunge la Timișoara, după ce două Grupuri de Acțiune Locală…
4 mai 2018
ADR Centru: Fonduri europene de aproape 1 mil. euro pentru învățământul din Miercurea Ciuc
S-a semnat Contractul de finantare nerambursabila in valoare totala de aproape un milion euro, fonduri europene, pentru Gradinita…
4 mai 2018
Cel mai mare cros pentru Epilepsie, start în Romania
TELEPILEPSY, reţeaua de telemedicină în epilepsie în Romania, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră.…
4 mai 2018
Federația Națională PRO AGRO organizează FARM FOOD FORUM
În perioada 8-9 mai 2018, Federația Națională PRO AGRO organizează FARM FOOD FORUM, una dintre cele mai importante…
4 mai 2018
Fonduri europene pentru situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Consiliul Judetean Hunedoara a redepus prin aplicatia My SMYS, in vederea finantarii din fonduri europene nerambursabile, proiectul cu…
4 mai 2018